Capitolul anterior
Au trecut câteva zile de când nu ți-am mai scris. Probabil crezi că am uitat de tine.Oprește-te puțin ! Oprește-te și gândește-te la ceea ce îți spun eu de fiecare dată atunci când ai dubii. Fă asta și vei afla răspunsul. Motivul pentru care nu ți-am scris este că m-am simțit foarte gol în perioada asta în care am fost departe de tine. N-am simțit decât un dor acut să te văd, și știi foarte bine, dorul nu reprezintă o sursă prea mare de inspirație. Singurele cuvinte pe care îți vine să le spui sunt " Îmi este dor de tine ", cam de o mie de ori, dar atât. Nu-ți permiți luxul să te lași distras de la asta căutând să scrii fraze siropoase, fiindcă ai putea, ca pentru o secundă să uiți de el. Ar fi o dramă. Nu ți-am spus în perioada această, dar îmi este dor - din nou îmi este - să te privesc cum dormi. Să-ți privesc acea expresie cu care adormi pe față, acea expresie care spune "Să nu pleci niciodată de lângă mine ", și care ți se șterge brusc în momentul în care dimineața, te trezești și realizezi că nu sunt lângă tine. Știi bine că sunt în bucătărie încercând să îți pregătesc micul dejun, sau sunt ieșit în căutarea celor mai proaspete și mai mirositoare flori. Că tot veni vorba, voiam să te întreb dacă cămașa aceea albă pe care o porți în fiecare dimineață când îți bei cafeaua în timp ce mă privești nedumerită neștiind de ce trebuie ca eu să aleg între a purta o cravată clasică cu ac sau una mai subțire, încă mai miroase a tine. Simt că mă îmbăt de fiecare dată când trec pe lângă tine, toate acele uleiuri și creme de corp îmi provoacă tot felul de reacții. Apropo, dacă se poate, să nu o mai porți descheiată, fiindcă într-una din zile, pur și simplu o voi lua razna la vederea sânilor tăi, pe jumătate vizibili, pe jumătate învăluiți în mister, pe jumătate rotunzi, pe jumătate neatinși. Îmi este frică ca într-o bună dimineață, îmi voi da demisia, dar, doar ca să te privesc pe tine cum treci de la un ritual simplu, de îmbrăcare, la un ritual de inițiere; o inițiere a mea în lumea mistică a frumosului, a palpabilului, a desăvârșirii. Permite-mi totuși, să îmi cer scuze în avans fiindcă în dimineața ce urmează nu voi fi lângă tine. Nu voi fi acolo să îți alung tristetea pricinuită de lipsa mea, nu voi fi acolo să îmi pun mâinile în jurul mijlocului tău precum o cingătoare, nu voi fi acolo să-ți fiu armură și scut, iar tu să-mi fii sabie și vânt.
Au trecut câteva zile de când nu ți-am mai scris. Probabil crezi că am uitat de tine.Oprește-te puțin ! Oprește-te și gândește-te la ceea ce îți spun eu de fiecare dată atunci când ai dubii. Fă asta și vei afla răspunsul. Motivul pentru care nu ți-am scris este că m-am simțit foarte gol în perioada asta în care am fost departe de tine. N-am simțit decât un dor acut să te văd, și știi foarte bine, dorul nu reprezintă o sursă prea mare de inspirație. Singurele cuvinte pe care îți vine să le spui sunt " Îmi este dor de tine ", cam de o mie de ori, dar atât. Nu-ți permiți luxul să te lași distras de la asta căutând să scrii fraze siropoase, fiindcă ai putea, ca pentru o secundă să uiți de el. Ar fi o dramă. Nu ți-am spus în perioada această, dar îmi este dor - din nou îmi este - să te privesc cum dormi. Să-ți privesc acea expresie cu care adormi pe față, acea expresie care spune "Să nu pleci niciodată de lângă mine ", și care ți se șterge brusc în momentul în care dimineața, te trezești și realizezi că nu sunt lângă tine. Știi bine că sunt în bucătărie încercând să îți pregătesc micul dejun, sau sunt ieșit în căutarea celor mai proaspete și mai mirositoare flori. Că tot veni vorba, voiam să te întreb dacă cămașa aceea albă pe care o porți în fiecare dimineață când îți bei cafeaua în timp ce mă privești nedumerită neștiind de ce trebuie ca eu să aleg între a purta o cravată clasică cu ac sau una mai subțire, încă mai miroase a tine. Simt că mă îmbăt de fiecare dată când trec pe lângă tine, toate acele uleiuri și creme de corp îmi provoacă tot felul de reacții. Apropo, dacă se poate, să nu o mai porți descheiată, fiindcă într-una din zile, pur și simplu o voi lua razna la vederea sânilor tăi, pe jumătate vizibili, pe jumătate învăluiți în mister, pe jumătate rotunzi, pe jumătate neatinși. Îmi este frică ca într-o bună dimineață, îmi voi da demisia, dar, doar ca să te privesc pe tine cum treci de la un ritual simplu, de îmbrăcare, la un ritual de inițiere; o inițiere a mea în lumea mistică a frumosului, a palpabilului, a desăvârșirii. Permite-mi totuși, să îmi cer scuze în avans fiindcă în dimineața ce urmează nu voi fi lângă tine. Nu voi fi acolo să îți alung tristetea pricinuită de lipsa mea, nu voi fi acolo să îmi pun mâinile în jurul mijlocului tău precum o cingătoare, nu voi fi acolo să-ți fiu armură și scut, iar tu să-mi fii sabie și vânt.
