Capitolul anterior
- Nu va scapa, il pierdem...
- Ce ne facem doctore?
Iar ea, atat a auzit. Dupa care usa salonului s-a inchis. Dar ea ce urma sa se faca?Ce sens ar mai fi avut viitorul pentru ea fara el? Ce sens are viitorul in lipsa prezentului, pentru oricine? Timp de 8 luni si-a repetat aceste intrebari, intr-un mod obsesiv. Mitul lui Sisif parca devenise propriul ei mit. Ajunsese sa il vada pe fiecare suprafata ce permitea oglindirea unui chip. Nu putea concepe ca timpul necesar unui stranut, poate sa faca diferenta intre doua etape existentiale in viata ei : etapa in care el ii era apa, hrana si oxigen, si momentul in care el a plecat, s-a stins.
- Te iert, prostutule, te iert! Era rugaciunea ei din fiecare seara. Erau cuvintele ce precedau o noua poveste imaginara de genul " cum ar fi fost daca ...". Parca simtise scuzele lui din acea zi dovedita a fi fatidica.
- Dar tu ma vei ierta? Ma vei putea ierta? Mai tresarea din cand in cand, dar asta cam dupa jumatate de an, fiindca la inceput nici nu trasarea, la inceput doar plangea. Poate daca ar fi stiut ce e in sufletul lui atunci, poate ar fi avut puterea sa il opreasca, macar cateva minute, sa il intarzie. Si pentru ce? E greu de crezut ca doua cuvinte pot provoca un conflict atat de mare in sufletul unui om.
"Mereu impreuna?Vom fi mereu impreuna? Ii vin cuvintele in cap de parca s-ar fi intamplat ieri. Poate daca ar fi spus-o ca pe-o afirmatie, sau eventual ca pe-o dorinta, poate deznodamantul ar fi fost altul. Dar intrebarea l-a daramat pe loc. Si a plecat. Iar ea si-ar fi dorit sa stie unde, dar n-a mai intrebat. A simtit ca l-ar fi ranit si mai tare.
8 luni in coma. Asta a fost cosmarul ei. Speranta era atat de scazuta incat apelul primit cu privire la revenirea lui a parut o gluma, o gluma sadica. Dar n-a indraznit sa se indoiasca. Supraomul din ea pornise spre spital cu bucuria si cu nelinistea unui copil la vazul lui Mos Craciun. Gandul ca urma sa il atinga facea ca distanta sa fie inexistenta. Dar, distanta era reala si chinul apasator. Cele doua ore cat i`a trebuit sa ajunga de la manastire la spital, au fost cele mai chinuitoare ore din viata ei, un adevarat drum spre Golgota. Insa, un drum ce ducea la mantuirea ei si nu spre pieire.
- Nu va scapa, il pierdem...
- Ce ne facem doctore?
Iar ea, atat a auzit. Dupa care usa salonului s-a inchis. Dar ea ce urma sa se faca?Ce sens ar mai fi avut viitorul pentru ea fara el? Ce sens are viitorul in lipsa prezentului, pentru oricine? Timp de 8 luni si-a repetat aceste intrebari, intr-un mod obsesiv. Mitul lui Sisif parca devenise propriul ei mit. Ajunsese sa il vada pe fiecare suprafata ce permitea oglindirea unui chip. Nu putea concepe ca timpul necesar unui stranut, poate sa faca diferenta intre doua etape existentiale in viata ei : etapa in care el ii era apa, hrana si oxigen, si momentul in care el a plecat, s-a stins.
- Te iert, prostutule, te iert! Era rugaciunea ei din fiecare seara. Erau cuvintele ce precedau o noua poveste imaginara de genul " cum ar fi fost daca ...". Parca simtise scuzele lui din acea zi dovedita a fi fatidica.
- Dar tu ma vei ierta? Ma vei putea ierta? Mai tresarea din cand in cand, dar asta cam dupa jumatate de an, fiindca la inceput nici nu trasarea, la inceput doar plangea. Poate daca ar fi stiut ce e in sufletul lui atunci, poate ar fi avut puterea sa il opreasca, macar cateva minute, sa il intarzie. Si pentru ce? E greu de crezut ca doua cuvinte pot provoca un conflict atat de mare in sufletul unui om.
"Mereu impreuna?Vom fi mereu impreuna? Ii vin cuvintele in cap de parca s-ar fi intamplat ieri. Poate daca ar fi spus-o ca pe-o afirmatie, sau eventual ca pe-o dorinta, poate deznodamantul ar fi fost altul. Dar intrebarea l-a daramat pe loc. Si a plecat. Iar ea si-ar fi dorit sa stie unde, dar n-a mai intrebat. A simtit ca l-ar fi ranit si mai tare.
8 luni in coma. Asta a fost cosmarul ei. Speranta era atat de scazuta incat apelul primit cu privire la revenirea lui a parut o gluma, o gluma sadica. Dar n-a indraznit sa se indoiasca. Supraomul din ea pornise spre spital cu bucuria si cu nelinistea unui copil la vazul lui Mos Craciun. Gandul ca urma sa il atinga facea ca distanta sa fie inexistenta. Dar, distanta era reala si chinul apasator. Cele doua ore cat i`a trebuit sa ajunga de la manastire la spital, au fost cele mai chinuitoare ore din viata ei, un adevarat drum spre Golgota. Insa, un drum ce ducea la mantuirea ei si nu spre pieire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu